VIDEO | Dan Dungaciu: „Dacă România și Bulgaria intră în Schengen, dai drumul migranților în Europa”

Publicat: 23/11/2022, 23:31

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că orice om care intră în Grecia, ajunge în Occident. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Configurația României poate fi influențată major. Schengen este, de fapt, bulgărele acela care va rostogoli și mai puternic această stare de spirit pe care, repet, noi am văzut-o în barometrul de securitate, indiscutabilă. Este elementul care putea să influențeze într-un mod major viitoarea configurație politică și electorală a României.

Intrarea cu adevărat în Schengen este intrarea în Schengen-ul terestru. Dacă cei care ne privesc își imaginează puțin harta Europei și harta statelor care sunt în Schengen, o vadă avem colorată Grecia, care e stat în Schengen, Ungaria și de la Ungaria încolo.

România și Bulgaria sunt state care nu sunt în Schengen. În momentul în care România și Bulgaria intră în Schengen, legătura nemijlocită între Germania și Occident și centrul-vestul Europei se face pe cale terestră.

Orice om care intră în Grecia ajunge în Occident fără să-l mai verifice nimeni. Dacă România și Bulgaria intră în Schengen, dai drumul migranților în Europa”, a spus Dan Dungaciu. 

Emisiune o puteti urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×